07 iulie 2007

UAU (a doua parte)

Tocmai m-am uitat pe site-ul facultatii, pe pagina mea si am descoperit ca mi-a fost stearsa nota de la practica, de care va povesteam mai jos. Deci azi dimineata era, dar acum a disparut. Au sters-o tampitii, sa nu le pot dovedi ca asa sunt ei.
UAU. Uite de ce nu ma primesc astia in licenta...
Norocul meu ca am chitanta cum ca am platit restanta la practica si poate se gandeste ca nu am cum s-o fi picat. CE IDIOTI!

Ghinionul meu, sau prostia lor?! (prima parte)

Intrebarea mea e asta: cine greseste in urmatoarea poveste?
Azi am fost sa ma inscriu la licenta. Am asteptat pana in ultimul moment deoarece sunt un mare lenes si eram convins ca nu poate interveni nimic. Iata ca m-am inselat.
Aveam toate actele pregatite, lucrarea mea de licenta avea coperti noi noute, de iesit in lume, pe deasupra mai eram si vesel si se putea glumi cu mine. Ajung la secretariat, imi iau fisa de lichidare, alerg prin facultate sa-mi semneze contabilitatea, biblioteca, iar apoi ma intorc, stau la coada 15 minute si vine randul meu. Secretara de an ma stie inca din primele zile de facultate, si ne intelegem destul de bine, deci era exclus sa ne certam. Se uita peste acte, peste licenta si apoi se duce la catalog si se intoarce bulversata: "Tu mai ai doua restante"

Imi piere zambetul, intreb dupa o perioada de revenire "la ce materii?" si mi se raspunde ca la practica din anul 2 si la un drept din anul 3. Ii explic cum ca ar fi o greseala dar raspunsul dansei fu: "nu nu". Ii spun ca dreptul acela l-am luat de prima data, iar la practica am avut restanta (nu m-am trezit) si am chitanta cum ca as fi dat-o, si logic nu am picat (nu stiu cam ce tip de persoane ar pica practica). Imi spune ca tot restante sunt. Cobor pana la un calculator, ma uit la notele de pe pagina mea de student a universitatii, ma intorc si ii spun ca am 6 la drept si 9 la practica. Dar tot "nu nu" ramane.

In momentul acesta, secretara a inceput sa se certe cu un nene invizibil, spunandu-i ca "uite ce le fac profesorii astia studentilor, ca lor le e lene sa treaca notele in "catalog" si d'aia tre' sa stea acum sa caute notele prin arhive".

Putea sa se certe in continuare cu alti 6 invizibili, dar eu aveam o mare problema: nu intram in licenta. O intreb cu mine cum ramane si imi spune ca am noroc si ca maine e restanta la drept si pot s-o dau, dar ea costa 100 lei. Atunci ma enervez si-i strig cum ca nu mai dau nici 5 lei in facultatea asta si ca nu e vina mea daca profesorii, sau secretarele nu au trecut notele mele in "catalog"

Ce am rezolvat? NIMIC. Urmeaza sa ma duc luni dimineata, sa vad ce a rezolvat secretara, daca mi-a gasit lucrarea de la drept prin arhiva si daca nota de la practica se gaseste pe vreo "hartiuta" de-a profesoarei. Altfel, desi pe net am notele, pe care secretara mi le-a trecut (nu din amintire) ci din lucrarile corectate de profesori, acestea nu se gasesc nicaieri in alta parte, implicit eu le-am picat.

Astfel, eu luni s-ar putea sa aflu ca tre' sa mai astept cateva luni bune pana dau examenul de licenta. Ii si spusesem unui prieten ca desi am mers din restanta in restanta toti acesti 4 ani, daca nu iau 10 la licenta, ii dau 5 beri. M-am razgandit. Am invatat totusi ceva din tot acest necaz: daca mai fac o facultate, ii pun pe profesori sa-mi treaca notele in carnetul de student. Chiar si asa probabil as avea ghinion.

Traiasca, inca o data, Romania, tara tuturor posibilitatilor.

06 iulie 2007

Un nou inceput

In curand nu prea voi mai putea scrie pe aici. Ma mut cu iubita-mi si cum nu vreau sa-mi descopere acest blog, probabil imi va fi mult prea greu sa gasesc timp cand nu este in preajma pentru a scrie. Ce rautacios sunt!!! Nu stiu ce ar crede altcineva, dar nu mi se pare a fi asa o mare rautate faptul ca ii ascund acest blog. O iubesc, nu as face ceva ce ar deranja-o.

Ce am mai facut/intalnit/vazut/auzit in ultimul timp:
- am vazut un poet cu sosetele murdare, un oras rascolit, multe sticle de bere, multa oboseala, zambete impuse
- am auzit randunele cantand si am aflat ca-s pe cale de disparitie, am auzit melodii noi, dar inca nu din cele de recomandat
- am facut ultimele pregatiri pentru examenul de licenta, am alergat dupa prea multe acte, prin prea multa caldura, ura si birocratie, am facut miscare
- am intalnit persoane bete, controlori RATB, vechi prieteni, multe secretare, o carapace (pe blocuri)

Nu stiu cate ati inteles din ce am scris mai sus, dar va promit ca am avut o saptamana mult prea plina - poate-i un lucru bun acesta. Totusi, din cele intamplate, nu merita mai nici un eveniment prea multa atentie. Pana data viitoare: racoare va doresc!

02 iulie 2007

Am lesinat de ras

Deci nu mai pot. Este foarte tarreeeeeeeeee filmuletul

POUND (a short film by Evan Bernard)

Licenta + Serviciu = Stres

Sunt atat de stresat de tot ce se-ntampla-n jurul meu, incat am impresia ca fiecare persoana imi vrea raul si tind sa ma cert cu toti, sa stric prietenii, sa imi atrag ura. Si de ce? Ar putea fi din cauza serviciului, a licentei, a lipsei timpului liber. Dar de asta ultimul nu ma prea plang, deci iese din discutie. Mai am de asteptat inca vreo luna ca drumul meu sa-si revina si apoi sigur nu voi mai fi atat de stresat, dar nu stiu daca mai pot astepta atat. Ori ma bat cu cineva zilele astea, ori fug din oras, spre un loc mai linistit...

Simt ca incep sa devin dependent de blogul asta. Uneori am impresia ca ma invigoreaza, ca-i un mod bun de a-ti ocupa timpul, dar deseori cred ca e doar o pierdere de timp. Totusi, fata de voi, mie nu-mi citeste nici un prieten blogul. Cel putin nu am de unde sa stiu asta. Si nu ascund decat datele personale, deci reusesc sa ma descarc deschizandu-ma, fara a ma ascunde de reactia cuiva. Si totusi, oricat de mult ma descarc, nu imi revin atat cat mi-as dori

Trebuie sa scap de stres. Ma duc la pescuit

DJ Erick E - The Beat is Rockin'

Un clip care-mi place. Vizionare placuta

Din spusele prietenilor (5) - D'ale studentilor


Din ciclul "ce mai spun prietenii" urmeaza cateva povestiri de la examene.

Se spune ca la unul din examenele din Spiru Haret, un student copia cu "doamna" carte pe banca si atunci cand a vazut ca vine profesorul spre dansul, ca sa nu-l vada copiind, a pus repede foile de examen peste carte. Continuarea o banuiti si voi. Vai de capul lui.

La un alt examen, pare-mi-se in aceeasi institutie, profesorul le-a spus studentilor sa nu copieze, caci fiecare va lua minim 5. In schimb, dupa 3 observatii facute unora dintre ei, dupa ce au tot insistat sa copieze, profesorul a fost nevoit sa-i pice examenul. Cat de idiot sa fii?

O amintire amuzanta isi are izvorul in acelasi Spiru Haret: la o restanta, vazand camera de examen plina, cei 5 studenti ai povestirii noastre s-au dus prin ultimele banci, sa poata copia. La aparitia profesorului, acesta i-a anuntat pe toti studentii urmatoarele: "Cei care au venit pt aflarea rezultatelor sa se mute in alta sala!" si uite asa s-a golit incaperea si au ramas doar cei 5. Mare ghinion