Am avut un concert cu ceva vreme in urma, prin Bucuresti si a iesit destul de bine. Fu fain, ba chiar a fost bine primita o piesa cantata pt prima data. Mi-am dat seama ca am o mica problema: nu realizez unde-mi atintesc privirea. Probabil ca fiind prea concentrat, nu-mi mai pun in gand sa aleg unde sa-mi asez ochii. Nu pot nici sa raman cu ei fixati intr-un punct, ca sunt privit drept nebun. Asadar, imi tot plimb privirea de la suflet la suflet, fara sa realizez unde ma uit - de fiecare data. Vad peste, rareori privesc oamenii in ochi, iar cand raman fixat undeva, inseamna ca am uitat versurile :) Si ma gandeam acum ca ar avea si iubita-mi dreptul sa fie geloasa, dar si persoana la care ma uit ar putea crede ca am bucurii la ea. Si eu nu as avea nici o vina. Vedeti ca e greu pe scena?!
Peste vreo doua sute si ceva de zile, imi voi invita prietenii Chermezei la concert. Mai e putin. Doar prieteni nu prea sunt.
p.s.: Am implinit un an cu iubita. Si suntem fericiti impreuna. Si imi place jurnalul asta. Ce p.s. lung
04 decembrie 2007
Pe scena
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
multi inainte :)
Multam frumos :)
Sper ca nu mai trebuia sa specific ca astept invitatia la concert...
Adevarat. Mai e putin.
la multi ani!, ma bag si eu in seama...
vezi ca tre sa dai ceasu de pe blog cu o ora inapoi :D
Heheh...si eu patesc chestia asta cand sunt pe scena si oricat mi-as impune cu cateva minute inainte sa ma uit intr-un naumit punct, privirea imi fuge in neant:))
Cat despre oamenii care au impresia ca te uiti la ei "in acel fel", trebuie sa se bucure si ei:D Eu ce m-as face la concertele iris daca Minculescu nu ar prea ca se uita in public?:))
Trimiteți un comentariu