09 octombrie 2007

Din spusele prietenilor (12) - Cu hidramata prin oras


Mi-am adus aminte de păţania unui prieten (M). Primise de la firma la care lucra o maşină hidramată şi deşi era un bun şofer (fusese chiar instructor auto), era prima dată într-o astfel de maşină. După cum bine ştim, la hidramată, dacă "bagi a-ntâia", adică duci maneta înspre inainte, de fapt mergi cu spatele. Ei bine, la un semafor, cum s-a pus verde, M a dus schimbatorul înainte şi a accelerat. Bineînţeles ca a intrat cu spatele într-unul. Acesta a ieşit nervos din maşină, ţipând cum că M i-a distrus maşina şi că trebuie să meargă la Poliţie.
M foarte calm, a dat puţin cu mâna peste zgârietura produsă acestui şofer şi i-a spus că se ia, că e o nimica toată şi că nu-i nevoie să meargă la Poliţie. Acesta s-a enervat şi mai tare şi tocmai vroia să pună mâna pe telefon, să-şi sune o pilă, cand M ii spuse relaxat ca de fapt el e victima, ca acesta a intrat in masina lui. Si pe scurt, calm, i-a explicat cum ca daca ar merge la Politie, nimeni nu va crede ca el este vinovatul, caci nu poti sa fii chiar atat de bou incat sa dai cu spatele la semafor, in loc sa mergi inainte. Si in plus, M i-a explicat cum ca a fost si taximetrist si instructor auto, deci are destula experienta in ale condusului si politistii il vor crede pe el.

Raspunsul celuilalt sofer, ramas cu gura cascata, fu urmatorul: "De fapt ai dreptate, e o mica zgarietura, nu-i mare lucru". Cam asta a fost tot.

Niciun comentariu: