Amintiri din calatorie (1)

Dupa cum am scris mai jos, fusei prin Ardeal zilele acestea. Drumul fu cel mai obositor, 8 ore-n tren fiind de ajuns pt a-ti da seama ca "nicaieri nu-i ca acasa"... sau ca pe pamant. Am mers numai pe timp de noapte, admirand niste peisaje infioratoare, chiar morbide, cand trenul a incetinit cu un zgomot pietrifiant cand a trecut pe langa un cimitir, poate pt a nu speria spiritele sau pt a ne spune sa tragem putin cu ochiul inspre ce va urma. Hai ca nu-i frumos sa sperii.
Avem o cale ferata extraordinara. Am mers in vagonul 22. Da, ultimul vagon, penultimul compartiment. Cand accelera mai repejor domnul tren, aveam cu totii impresia ca in orice moment vom zbura de pe sine, iar zdruncinaturile erau atat de puternice, incat un coleg de compartiment, in timp ce-si storcea cu privirea-n oglinda un cos de pe luminosul lui nas, fu amuzant pironit cu acesta din urma intr-una din marginile oglinzii. Am impartit aceeasi incapere de vagon cu o domnisoara care a dormit tot drumul cu gentuta ei in brate si cu doi afaceristi, care-au inceput sa se intepe intre timp, neajungand la un acord cu privire la reclamele de pe masini. Prin Predeal, am descoperit cu totii ca scaunele se topesc, deoarece domnii ce conduc trenul au presupus ca este frig prin zonele montane, iar pe la 3 dimineata, toti compartimentistii stateau cu gurile pe geam, respirand putina racoare a zonei.
Inspre dimineata, totul s-a infrumusetat. Peisajele erau pitoresti, amintind de vremurile cand stramosii nostri calareau campurile in cautare de vreo carciuma unde sa popasuiasca. Avem dealuri frumoase, casele taranesti facandu-le umbra pe ici pe colo, parca pazindu-le de vechii cotropitori. Acum nici picior de strain nu mai calca pe acolo.
Am ajuns si-n marele oras ardelenesc. Nu-i voi spune numele. Nu am calcat bine pe acest frumos pamant romanesc, ca am luat rechinul. Ce este acela un rechin?! E taximetristul acela particular cu taxa pe km de 5 ori mai mare decat cea normala. Nu stiu cum tocmai eu l-am nimerit, caci in frumosul meu oras natal sunt mereu atent la astfel de detalii. Admirand peisajele, abia cand mi-a spus cat costa calatoria, am inteles. Bun inceput.
Am adormit cum am ajuns la destinatie, caci noapte am fost ocupat cu admiratul cimitirelor si a certei dintre cei doi colegi.
Nu am apucat sa vizitez decat terasele (3 la numar) pana pe la 5 jumatate dimineata. Am tot petrecut, cu vechii prieteni, povestindu-ne, ciocnind, admirand chelnerite si savurand bunataturi ardelenesti.
Am reusit sa adorm intr-un camin studentesc, timp de 2 ore, pt ca aveam trenul de intoarcere dimineata. Se pare ca povestile sunt mai interesante pe drum, decat in localitate.
Sa continuam. Caldura mare-n tren. Mare greseala ca am plecat ziua, deoarece m-am topit. Si 8 ore-n bataia soarelui nu-s mai niciodata binevenite. Am trecut prin comuna Craciunel si am ascultat discutia unor domni politisti cu unii din neamul Friguri, unul din cele mai renumite neamuri de tigani din zona (asa i-a recomandat aparatorul patriei prin statie). Citez: "Cum ma sa nu-i gasesti in calculator?! Astia-s cei mai numerosi!" Pe drum s-a spart un geam din compartimentul vecin, iar zgomotul fu atat de puternic, incat nimeni nu a iesit de frica vreunui scandal la care probabil nu dorea sa ia parte. Eu, curios cum mi-s de fel, fusei primul care a intrat in acel compartiment, vazand 5 calatori albi ca varul, speriati, nemiscati. Un pusti de pe traseul trenului a facut gluma lui preferata probabil, aruncand o piatra in geamul compartimentului, facandu-l tandari. Si uite cum se mai distreaza copiii din ziua de azi.
O perioada am stat in compartiment cu o singura domnita, si incercand sa fiu sociabil si sa nu sperii fata, ne-am tinut de vorba. Draguta foc, cum ar spune un prieten. Dansatoare exotica prin cluburile din tara, cu un prieten stripper, studenta la drept, anul 2. Hmm - cum ar spune alt prieten. Nu prea stiu cum se imparte dreptul cu goliciunea unei fete frumoase, dar se pare ca si-au gasit un lacas comun. De discutii interesante nu am avut parte, iar cheful de a vorbi mi-a cam pierit cand am realizat ca are impresia ca vreau sa o invit la un dans. In rest, toate bune si la fel de frumoase.
Si cam asta fu calatoria mea prima. In curand plec inspre zona Moldovei. De data asta poate reusesc sa vizitez mai multe, iar amintirile bune de povestit sa fie din oras, nu de pe drum.
Multi ani cailor ferate romane si minte blondelor de la drept! Tara ramane in continuare la fel de frumoasa.